HACE - Edemul Cerebral de Altitudine

Edemul cerebral de altitudine este o afecțiune serioasă și potențial fatală, de obicei considerată cea mai severă formă de rău de altitudine (AMS). HACE este comun întâlnită la persoanele care au trăit o mare perioadă a vieții la altitudini mici și dintr-o dată fac pasul mare la o altitudine mai mare de 3000 de metri. Altitudinea mare, care este caracterizată de presiune mică, hipoxie și temperaturi scăzute, poate cauza diferite schimbări psihologice în corp. Dacă corpul nu se poate adapta la altitudine mare, HACE-ul poate apărea, de obicei simptomele variază, definită prin halucinații, dezorientare, rău și schimbări ale comportamentului. Alte manifestări sunt durerile de cap, ataxia, ușoară pierdere de conștiință și chiar comă, care sunt consistente cu schimbările organice ale creierului. Dacă nu este tratată în timp, pacientul poate cădea într-o comă și moarte în 24 de ore.

Metode de Examinare și Diagnostic

Alte studii, bazate pe tomografie computerizată sau pe RMN (T1WI, T2WI și FLAIR), cu doar câteva studii folosind imagistica funcțională, precum DWI și SWI, acestea sunt folosite care măsoară valoarea ADC a seleniului corpului calos la pacienții cu HACE. Metodele de examinare folosind RMN prezintă date obținute din aparate precum Siemens Prisma 3.0T și Philips Achieve 3.0T, în acest studiu prezentat pe site-ul frontiersin.org un total de 90 de pacienți au fost examinați în poziție supin, cu secvențele T1WI, T2WI, FLAIR și DWI, obținute în plan transversal, iar secvență SWI obținută în nouă cazuri tot în plan transversal.

Criterii Diagnostice

Standardul necesar pentru diagnosticul HACE se bazează pe criteriile diagnostice propuse de al III-lea Simpozion Național privind Medicina Altitudinii Mari al Asociației Medicale Chineze. Manifestarea directă a HACE ușor și sever la tomograful computerizat (CT) a reprezentat o scădere bilaterală a densității materiei albe, în special în corpul calos. Studiul prezintă că pe măsură ce boala progresa, scăderea densității materiei albe devenea treptat din ce în ce mai pronunțată, iar manifestările indirecte includeau îngustarea sau chiar dispariția ventriculilor, sistemelor și șanțurilor corticale.

Manifestările directe ale HACE la RMN au fost hipointensitate pe T1WI, hiperintensitate pe T2WI, hiperintensitate pe FLAIR și scăderea valorii ADC; manifestațiile indirecte prezentau îngustarea sau chiar dispariția ventriculilor, cisternelor și șanțurilor corticale. În secvență T1WI, când intensitatea semnalului este ușor mai mică decât cea a materiei albe normale, se numește hipointensitate ușoară, iar când intensitatea semnalului este semnificativ mai mică decât materia albă normală, se numește hipointensitate evidență. În secvențele T2WI și FLAIR, când intensitatea semnalului este ușor mai mare decât materia albă normală, se numește hiperintensitate ușoară, iar când semnalul este semnificativ mai mare decât materia albă normală, se numește hiperintensitate evidentă.

Mecanisme Patofiziologice

Mecanismul patofiziologic al HACE este considerat a fi atât citotoxic, cât și vascogenic. Edemul vascogenic se referă la acumularea de apă extracelulară cauzată de creșterea permeabilității barierei hemato-encefalice. Hipoxia este determinată de interacțiunea neurohormonilor, precum factorul de creștere endotelial vascular, oxidul nitric, citokinele reactive și radicalii liberi, cu răspunsurile hemodinamice, ceea ce duce la scurgeri la nivelul patului capilar microvascular, distrugând bariera hemato-encefalică și crescând presiunea intracraniană.

Edemul citotoxic se referă la formarea radicalilor liberi în urma hipoxiei, care conduce la disfuncția enzimelor Na⁺/K⁺-ATP, stres oxidativ, tumefierea astrocitelor și edemul citotoxic rezultat. Când oamenii ajung rapid la altitudini mari, corpul devine mai sensibil la lipsa de oxigen, necesară pentru o funcționare normală, mai ales dacă e expus frigului sau imunitatea este scăzută. Creierul consumă mult oxigen și celulele lui se pot umfla. Acesta se vede la RMN prin modificări timpurii, semnalul DWI crește, ADC scade, iar schimbările T1WI, T2WI și FLAIR pot fi abia vizibile sau chiar inexistente.

Epidemiologie și Factori de Risc

Din fericire, HACE afectează mai puțin de 1% din persoanele care ajung la o altitudine mai sus de 4000 sau 5000 de metri, însă poate avea șanse ridicate de a fi simțită la altitudini mai ridicate, cum ar fi peste 7000 de metri, inclusiv 8000 de metri, considerat adesea „Zona Morții" de alpiniști, din cauza lipsei semnificative de oxigen.

Studiu de Caz: Nirmal "Nims" Purja

Cazul popular a lui Nirmal „Nims" Purja, în 2019, Nims Purja a inițiat „Project Possible", provocarea ambițioasă de a escalada cele 14 vârfuri montane de peste 8000 de metri în șase luni. În timpul coborârii de pe vârful Kanchenjunga, la aproximativ 8586 metri altitudine, Nims a început să prezinte simptome evidente de HACE, inclusiv halucinații vizuale și confuzie mentală severă.

În ciuda acestor simptome, el a ales să ajute un alt expeditor aflat în dificultate, care suferea și el de HACE. Această decizie a agravat într-un mod semnificativ starea sa, dar cu ajutorul unui șerpaș care i-a administrat oxigen, Purja a reușit să își stabilizeze condiția și să continue expediția în siguranță, departe de pericolele Edemului Cerebral de Altitudine.

Tratament Imediat

Tratamentul imediat al HACE prezintă următoarele specificații:

• Coborârea la altitudine mai joasă: Cel puțin 1000 de metri, evitând efortul fizic și, dacă este posibil, însoțit de către cineva.
• Administrarea de oxigen suplimentar: Sau folosirea unei camere hiperbarice portabile pentru creșterea rapidă a saturației de oxigen.
• Aplicarea medicamentelor: Precum dexametazona (corticosteroid) sau acetazolamida pentru reducerea edemului cerebral.

Recuperarea de obicei apare în câteva zile, rar săptămâni, în funcție de gravitatea afecțiunii; majoritatea cazurilor se ameliorează în câteva zile.

Rolul Dexametazonei în Prevenție și Tratament

DEX a demonstrat eficiență în prevenirea AMS și HAPE în majoritatea studiilor realizate la altitudini de peste 4000 m. De exemplu, într-un studiu comparativ cu placebo, AMS a apărut la 25% dintre cei care au luat DEX și la 77% dintre cei cu placebo, demonstrând un efect profilactic major. Alte studii au arătat reduceri semnificative ale scorurilor AMS-C și incidenței AMS la subiecții tratați cu DEX, în special la doze de 4–16 mg/zi, administrate la intervale de 6–12 h. Pentru persoanele susceptibile la HAPE, DEX a prevenit complet apariția bolii, în timp ce 78% dintre cei cu placebo au dezvoltat HAPE.

Mecanisme de Protecție ale Dexametazonei

Mecanismele prin care DEX protejează organismul sunt complexe: reduce inflamația și stresul oxidativ, stabilizează bariera hemato-encefalică, reglează fluxul cerebral, inhibă răspunsul adrenal și protejează funcția pulmonară. Aceste mecanisme explică prevenția AMS, HACE și HAPE și ajută la menținerea performanței cognitive și fizice, inclusiv a VO₂max, la indivizii expuși la altitudini extreme.

Efectele adverse ale DEX pe termen scurt sunt rare și ușoare, incluzând euforia, hipomania, retenția de apă și creșterea glicemiei. Totuși, administrarea corectă, la doza potrivită și în condițiile potrivite, poate transforma urcarea rapidă la altitudine într-o experiență mult mai sigură.

Astfel, DEX nu este doar un medicament, ci un aliat vital pentru cei care se confruntă cu altitudini mari. Prin reducerea riscului de AMS, HACE și HAPE cu șanse de prevenție de peste 70–80% în anumite studii, dexametazona oferă corpului posibilitatea de a se adapta și de a funcționa chiar și în condiții extreme. În expediții montane, operațiuni militare sau misiuni de salvare, ea poate fi diferența dintre siguranță și pericol, demonstrând cât de esențială este prevenția farmacologică în medii provocatoare.

Concluzie

În concluzie, HACE reprezintă expresia extremă a vulnerabilității creierului la hipoxie, demonstrând cât de fragil este echilibrul între adaptare și pericol la altitudini mari. Managementul rapid, prin coborâre, oxigen suplimentar și medicație precum dexametazona, poate preveni evoluția spre comă sau deces, protejând funcțiile neurologice și performanța fizică.

Astfel, în contextul expedițiilor la altitudini extreme, prevenția farmacologică devine nu doar o măsură medicală, ci un element critic de siguranță, subliniind importanța integrării cunoașterii fiziopatologiei cu intervenția practică pentru protejarea vieții umane.