Tulburările de somn la altitudine mare: impactul hipoxiei asupra odihnei și performanței mentale

Altitudinile ridicate au efecte adverse asupra funcționării normale ale corpului, care apar cel mai comun la persoanele adaptate la altitudini mici pentru o perioadă lungă de timp. Schimbarea și pasul mare, care aduc un nivel scăzut de oxigen și modificări ale presiunii barometrice, toate acestea pot duce la o hipoxie hipobarică. Expunerea la această hipoxie duce la efecte adverse asupra corpului, cum ar fi schimbări în greutatea corporală, în structura musculară, funcționalitatea mentală și calitatea somnului.

Răspunsuri Fiziologice la Altitudine Mare

Hiperventilația, care apare ca urmare a răspunsului hipoxic al chemoreceptorilor periferici, duce la o creștere a concentrației arteriale de dioxid de carbon. Altitudinea ridicată afectează, de asemenea, și ritmul cardiac, care reprezintă un alt factor determinant în transportul oxigenului. La expunerea inițială la altitudine mare, ritmul cardiac de repaus crește rapid, însă odată cu aclimatizarea, frecvența cardiacă și ritmul tind să scadă.

Respirația Periodică de Altitudine

În timpul somnului la altitudine mare, nivelul de CO₂ din sânge poate scădea foarte mult, ceea ce poate opri stimulul respirator. Doar atunci când corpul detectează o scădere suplimentară a nivelului de O₂, respirația este reluată. Se crede că respirația periodică apare ca urmare a instabilității sistemului de control, prin răspunsul hipoxic sau reacția la dioxidul de carbon.

La altitudine, conținutul de oxigen din sânge induce instabilitate respiratorie, cu perioade de respirație profundă și rapidă, alternând cu apnee centrală. Acest tipar de respirație se numește respirație periodică de altitudine mare și apare la altitudini peste 1.800 m, chiar și la persoane sănătoase. Poate duce la tulburări de somn, treziri frecvente și senzație de lipsă de aer.

Efectele Hipoxiei asupra Performanței Mentale

Alpiniștii expuși la hipoxie hipobarică (HH) experimentează diverse reacții la efectele altitudinii, bazate pe modificările fiziopatologice, care sunt hipoxia tisulară. Cu cât stresul hipoxic este mai mare și timpul de adaptare mai scurt, cu atât efectele adverse ale altitudinii cresc în mod semnificativ.

Altitudinile de peste 3.000 de metri produc tulburări fiziologice și afectează starea de spirit și performanța cognitivă/motorie a persoanelor neaclimatizate. Efectele adverse includ afectarea abilităților motorii, a eficienței mentale și a stării de dispoziție. Un exemplu bun este anxietatea, care depinde în funcție de nivelul altitudinii atinse, viteza de ascensiune și timpul petrecut la acea altitudine.

Mecanisme Moleculare și Celulare

Mecanismele moleculare și celulare ale afectării performanței mentale în hipoxie sunt puțin înțelese. Creierul consumă aproximativ 20% din O₂-ul total al corpului, aproape tot pentru oxidarea glucozei. Există mai multe mecanisme pentru afectarea funcțiilor neuronale în hipoxie: modificări ale homeostaziei ionice, metabolismului calciului, neurotransmițătorilor și funcțiilor sinaptice.

Funcțiile cardiovasculare și respiratorii afectează de asemenea performanța mentală și pot cauza un sindrom cerebral organic la altitudine. Factorii de mediu, exercițiul și diferențele individuale pot avea și ei efecte negative asupra performanței.

Impactul asupra Calității Somnului și Funcțiilor Cognitive

Studiile au arătat faptul că hipoxia reduce timpul total de somn, eficiența somnului, somnul profund și REM, crescând starea depresivă, furia și oboseala. Vigilența, atenția, memoria vizuală și de lucru, concentrarea și viteza procesării neuronale sunt afectate într-un mod negativ. La altitudini de peste 4.000 de metri, respirația periodică este principalul factor cauzator.

Date din Expediția OE-II

Respirația periodică de altitudine mare presupune perioade alternate de respirație profundă și superficială, urmate de pauza de respirație (apnee). În timpul somnului la altitudine, nivelul CO₂ poate scădea foarte mult, oprind stimulul respirator; însă respirația începe din nou doar după detectarea unei scăderi suplimentare a oxigenului.

Studiile OE-II au arătat fragmentarea frecventă a somnului, mai ales la altitudini mari; treziri scurte de 2–5 secunde au crescut de la 22/h la 161/h la 7.600 metri. Timpul total de somn nu s-a modificat semnificativ, dar a crescut frecvența trezirilor și a scăzut timpul de somn profund.

Recomandări Practice

Turiștii și alpiniștii experimentați recomandă ascensiunea la altitudine mare, dar dormitul la altitudine mai joasă pentru a reduce aceste probleme. Totuși, problemele de somn la altitudine par a fi mai degrabă cauzate de hipoxemie decât de respirația periodică.

Concluzie

Așadar, expunerea la altitudini mari afectează profund somnul, inducând respirație neregulată și fragmentarea somnului, ceea ce poate amplifica oboseala și scăderea performanței mentale. Totuși, aceste pericole nu trebuie să umbrească frumusețea munților. Cei care iubesc să exploreze, să urce și să descopere pot să se bucure de peisaje spectaculoase, iar cu pregătirea fizică și aclimatizarea necesară, majoritatea limitelor impuse de altitudine pot fi depășite.

Aceasta nu înseamnă însă că pericolele extreme pot fi ignorate; aventura la altitudini foarte înalte trebuie abordată cu respect și precauție, astfel încât curiozitatea și pasiunea pentru munte să se întâlnească cu siguranța și plăcerea acestuia.